În ultimii ani putem observa cum purtarea aparatului dentar a devenit un trend și o normalitate pentru mulți dintre noi. Folosirea aparatului dentar este o necesitate, mai ales atunci când vorbim de poziționarea greșită a dinților și o mușcătură incorectă. De aceea, în acest articol vom descoperi împreună în ce situații avem nevoie de aparat dentar, ce tipuri de aparate dentare există, dar și cât costă.
Când este necesar să porți aparat dentar?
Chiar dacă fiecare dinte poziționat incorect poate necesita utilizarea aparatului dentar, decizia de a recurge la această metodă aparține fiecărui om în parte. Adesea, componenta estetică este un factor decizional mult mai des întâlnit decât cel medical.
Iată care sunt principalele situații în care aparatul dentar este soluția optimă:
- Dinte/Dinți strâmbi
- Dinți înghesuiți
- Dinte/Dinți cu spații între ei
- Dinți incluși în os care nu vor să iasă
- Ocluzie greșită
Ce tip de aparat dentar să alegi?

Nevoile fiecăruia sunt diferite, fiecare problemă necesitând o soluție particulară. Expertiza unui medic ortodont vă va ajuta să faceți alegerea potrivită pentru a vă bucura de o dantură frumoasă și sănătoasă.
În funcție de necesități, există următoarele tipuri de aparat dentar:
1. Aparat dentar fix – Acest tip este recomandat atât pentru persoane adulte cât și pentru adolescenți, fiind extrem de eficient și oferind rezultate rapide. În funcție de materialul din care este conceput, aparatul dentar fix poate fi: metalic, ceramic și din safir. De asemenea, în funcție de poziția sistemelor din care sunt compuse, acestea pot fi aplicate pe partea vizibilă a dinților sau pe cea invizibilă (lingual).
2. Aparat dentar mobil – Deși aparatul dentar mobil poate fi purtat la orice vârstă, este adesea recomandat pentru corectarea poziției dinților la copii cu vârstă cuprinsă între 7 și 12 ani. În funcție de gravitatea problemelor, aparatul mobil este utilizat pe o perioadă între 1 și 2 ani.
Cât costă un aparat dentar?
Costul unui aparat dentar poate varia, după caz, în funcție de materialul din care este făcut, de clinica stomatologică și experiența medicilor, dar și de gravitatea problemei. Totodată, pe lângă costul inițial al aparatului dentar, care poate varia între 900-1600 lei pentru aparatul mobil și între 2000 și 6500 pentru aparatul dentar fix, există și costuri lunare pentru efectuarea unor verificări periodice.
Cât trebuie purtat aparatul dentar?
Una dintre cele mai frecvente întrebări puse de cei care doresc să își pună un aparat dentar este „Cât timp trebuie să port aparatul dentar?”. La această întrebare nu există un răspuns standard, deoarece depinde în funcție de gravitatea problemei și de nevoile stomatologice ale fiecărei persoane în parte.
În cazul îndreptării unuia sau a mai multor dinți, timpul general estimat este de 4-6 luni. Pe de altă parte, în cazul unor probleme grave, cum ar fi o mușcătură incorectă sau îndreptarea unor măsele sau a întregii arcade, perioada de purtare a aparatului dentar se poate prelungi la până 2 ani.
Concluzii
Dacă pe lista ta de nevoi se află una dintre situațiile mai sus menționate, nu ezita să apelezi la echipa de specialiști Miradent Studio, pentru a-ți recăpăta zâmbetul și a te bucura de o dantură sănătoasă!